Te vei lasa de FUMAT daca vei auzi asta? Un nou MINUS a fost descoperit despre acest VICIU!

In: Stiinta, Stirile zilei

Un nou minus a fost descoperit despre fumat, asta dupa ce se pare ca acest viciu ar contribui in mod direct la scaderea calitatii auzului, potrivit cercetatorilor englezi.

Fie ca sunt fumatori activi sau pasivi, oamenii expusi la fumul de tigara ar prezenta un risc cu circa 30% mai mare sa isi piarda auzul decat nefumatorii, rezulta din studiul al Universitatii din Manchester. Cercetatorii au recurs la teste auditive si chestionare pe 164.770 persoane provenite dintr-o banca britanica de date medicale, UK Bank, cu varste cuprinse intre 40 si 69 de ani. Rezultatele confirma studiile precedente, aratand ca exista cu circa 30% mai multi oameni afectati de surditate printre fumatori decat printre nefumatori. Studiul mai stabileste si o legatura directa intre riscul pierderii auzului si cantitatea de tigari consumata.

Citeste si   Tratamentul cu bicarbonat care poate inhiba dorinta de a fuma!

Ingrijorator este si faptul ca fumatul pasiv are efecte aproape la fel de nefaste ca fumatul direct. Persoanele expuse fumului de tigara intre doua si noua ore pe saptamana risca cu 28% mai mult sa aiba auzul afectat decat cele care stau intr-un mediu sanatos. Riscul este mai mare cu 39% daca timpul de expunere este mai mare de zece ore pe saptamana.

„Este important sa atragem atentia asupra fumatului pasiv in cadrul dezbaterii in privinta interzicerii tigarilor in locurile publice”, declara in Le Figaro doctorul Piers Dawes de la departamentul de psihologie al Universitatii din Manchester, principalul autor al studiului.

„Daca reusim sa reducem la minim expunerea la fumul de tigara, vom constata o scadere a cazurilor de surditate in randul populatiei”, arata el.

Studiul nu mentioneaza cauzele efectelor nefaste ale fumatului asupra urechii, insa autorii lui subliniaza ca rezultatele „sugereaza ca substantele din tutun ar putea avea o influenta toxica directa asupra auzului”. Ei amintesc ca tutunul actioneaza si indirect asupra urechii, prin efectele asupra sistemului vascular. Nicotina din tigari este un vasoconstrictor provoaca ingustarea vaselor, daunand astfel irigarii urechii interne.

„Studiul nostru arata si ca reducerea fumatului pare a duce la scaderea riscului de pierdere a auzului. Oprirea fumatului ar putea chiar sa elimine acest risc”, incheie dr Dawes.

Sursa: agerpres.ro













MAI TREBUIE SA CITESTI SI...

By: Elena Tudor Tags: , , , ,
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Name Email Website Comment

REVINO IN TOP

Share Page

Close