Tiriac ameninta pe oricine! Iesire a omului de afaceri fara precedent!

In: Bani

Omul de afaceri Ion Ţiriac va acţiona în instanţă orice „act public” care îi aduce atingere reputaţiei personale, a imaginii familiei mele sau a grupului. In scrisoarea publica, Tiriac invita statul sa-i verifice afacerile, daca are curaj!

„Subsemnatul, Ioan Ţiriac, fidel legilor României, pe care le respect atât în calitate de cetăţean al României, cât şi ca investitor în economia locală, partizan transparenţei, eticii şi bunelor practici de afaceri, lansez pe această cale o invitaţie deschisă către orice Autoritate a Statului Român în vederea verificării activităţilor întreprinse de către companiile Grupului Ţiriac”, se arată în scrisoarea adresată de omul de afaceri autorităţilor statului şi presei.


Omul de afaceri a decis să facă acest demers public pentru a arăta că activitatea companiilor din Grupul Ţiriac se face cu respectarea legilor României şi pentru a pune capăt speculaţiilor şi intoxicărilor apărute în media în ultimele luni.

„Pentru aceasta, vă asigurăm de întreaga colaborare, transparenta şi deschidere a companiilor din Grupul Ţiriac în relaţia cu Autorităţile Statului Român prin punerea la dispoziţie a tuturor informaţiilor legal necesare acestui demers”, adaugă omul de afaceri.

În acelaşi timp, Ţiriac lansează o invitaţie către presa centrală, în numele unei corecte şi documentate informări a publicului, în cazul în care jurnaliştii doresc să verifice veridicitatea informaţiilor obţinute din surse proprii, să se adreseze reprezentanţilor companiilor din Grupul Ţiriac.

„Astfel, se pot evita foarte uşor speculaţiile, dezinformarea sau informarea parţială asupra unor subiecte, doar din dorinţa de senzaţional. În egală măsură, vă aduc la cunoştinţă că vom sancţiona pe cale legală, prin demersuri active în justiţie, orice act public ce aduce atingere reputaţiei personale, a imaginii familiei mele sau a companiilor din Grupul Ţiriac”, se încheie scrisoarea semnată de Ion Ţiriac.

Grupul Ţiriac reuneşte peste 40 de companii private autohtone, activând în domeniul auto, imobiliar, serviciilor financiare, leasing, transport aerian şi energie.













Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Name Email Website Comment

REVINO IN TOP

Share Page

Close