Tragedie in Turcia. Peste 200 de mineri ucisi in subteran

In: Stirile zilei, World

Mai mult de 200 de persoane au murit si alte cateva sute au ramas blocate in subteran in urma unei explozii produse intr-o mina de carbune din vestul Turciei. Sute de familii asteapta cu sufletele negre orice stire privind lista mortilor si supravietuitorilor.

„Sperantele sunt reduse pentru gasirea unor supravietuitori, dar vom continua operatiunile de salvare”, a precizat ministrul Energiei si Resurselor naturale, Taner Yildiz, care nu a oferit detalii in legatura cu numarul minerilor blocati in subteran.

Turcia a decretat miercuri trei zile de doliu national in urma accidentului minier din vestul tarii.

Premierul turc Recep Tayyip Erdogan este asteptat miercuri dupa-amiaza in zona sinistrata pentru a verifica operatiunile de salvare. Cu aceasta ocazie, seful Guvernului ar putea anunta doliu national, a afirmat ministrul Taner Yildiz, care a adaugat ca 363 de mineri au fost salvati.

Citeste si   Actorul care il interpreteaza pe Suleyman Magnificul povesteste despre casnicia si provocarile rolului!

mina turcia

Un numar de „201 angajati au murit”, a declarat ministrul Energiei Taner Yildiz, subliniind ca bilantul risca sa creasca.

„Intram intr-o faza mai critica. Pe masura ce timpul se scurge, ne apropiem cu pasi mari de un deznodamant nefavorabil”, a avertizat ministrul.

Saptesute optzeci si sapte de angajati se aflau in mina din provincia Manisa (vest) in momentul producerii exploziei, iar peste 400 dintre ei raman in continuare blocati in subteran, a declarat ministrul turc al Energiei, Taner Yildiz, precizand ca patru mineri salvati sunt grav raniti.

Citeste si   PRAKTIKER intra in insolventa din cauza datoriilor!

Alti 80 de mineri sunt raniti, dintre care patru grav.

In cursul noptii, echipele de salvare au extras incet ranitii, majoritatea suferind de dificultati respiratorii grave, in fata sutelor de colegi si a membrilor familiilor lor.

turkey-mine

Numerosi jandarmi si politisti inarmati erau mobilizati in jurul zonei pentru a facilita sosirea si plecarea a zeci de ambulante de la locul catastrofei catre spitalul din Soma, orasul in care se afla mina.

Potrivit primelor marturii, explozia a avut loc in jurul orei 12.30 GMT (15.30 ora Romaniei), fiind provocata de un transformator electric, si a generat o surpare ce a blocat minerii in galerii.

Intr-un comunicat, compania miniera Soma Komur a apreciat ca deflagratia este „un accident tragic”. „Din pacate, unii dintre angajatii nostri si-au pierdut viata in acest accident”, se arata in comunicatul companiei. „Accidentul a avut loc, in pofida luarii tuturor masurilor de securitate si efectuarii inspectiilor. Am reusit sa intervenim rapid”, a dat asigurari compania.

Citeste si   Haine FAKE by Adina Buzatu, Made in Turkey, China!

Exploziile in mine sunt frecvente in Turcia, in special in cele din sectorul privat. Accidentul cel mai grav a avut loc in 1992, cand 263 de mineri au fost ucisi in urma unei explozii de gaze intr-o mina din Zonguldak.

Districtul Soma este unul dintre principalele centre de extragere a lignitului.

 













MAI TREBUIE SA CITESTI SI...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Name Email Website Comment

REVINO IN TOP

Share Page

Close