Ultima portiune stabila din calota glaciara a Groenlandei s-a topit din cauza INCALZIRII GLOBALE, marind contributia la CRESTEREA NIVELULUI MARILOR!

In: Stiinta

Ultima portiune stabila din calota glaciara a Groenlandei s-a topit din cauza incalzirii globale, marind astfel contributia la cresterea nivelului marilor.

Potrivit acestui studiu, publicat pe site-ul revistei Nature Climate Change, cresterea importanta a temperaturilor din 2013 a accelerat topirea calotei ce provine dintr-un lung „rau de gheata” din nord-estul Groenlandei.


Nord-estul calotei glaciare a pierdut astfel 10 miliarde de tone de gheata pe an, intre aprilie 2003 si aprilie 2012, potrivit oamenilor de stiinta.

Topirea gheturilor din Groenlanda a fost unul dintre factorii care au contribuit cel mai mult la cresterea nivelului marilor observat in ultimii 20 de ani, reprezentand 0,5 milimetri pe an dintr-o crestere medie globala de 3,2 milimetri pe an.

O parte importanta din aceasta contributie este asociata cu accelerarea retragerii gheturilor in partile de sud-est si nord-vest ale regiunii.

Partea de nord-est, la randul ei, era considerata o regiune „stabila” de peste un sfert de secol, in virtutea unor importante deseuri de gheata care impiedica curgerea „raului de gheata”. Dar o incalzire regionala importanta din 2003 a ridicat acest blocaj si a accelerat scurgerea gheturilor pana la mare.

Aceasta regiune era „considerata ca fiind ultima parte stabila din calota Groenlandei”, a confirmat intr-un comunicat unul dintre cercetatori, Michael Bevis, profesor de Stiinte ale Pamantului la Universitatea Ohio din Statele Unite.

„Se pare ca, de acum inainte, toate marginile calotei glaciare sunt instabile”, a adaugat el.

Or, au subliniat cercetatorii, noua contributie a acestei regiuni nu a fost luata in calcul in proiectiile pe termen lung privind cresterea nivelului marilor, care ar putea deci sa subestimeze nivelul acestei cresteri.

In septembrie, Grupul interguvernamental de experti in evolutia climei (Intergovernmental Panel on Climate Change/ IPCC) a revizuit, in crestere, proiectiile sale referitoare la cresterea nivelului oceanelor, o amenintare pentru micile state insulare din Oceanul Pacific, ca si pentru multe megalopolisuri de coasta din Asia sau de pe coasta Statelor Unite, evocand o crestere probabila de 26-82 centimetri pana la sfarsitul secolului.

Aceasta crestere a nivelului marilor este cauzata de topirea ghetei din Groenlanda si din Antarctica, de topirea altor ghetari continentali si de expansiunea termica a apei.

Sursa: mediafax.ro













Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Name Email Website Comment

REVINO IN TOP

Share Page

Close