Ursus: ”Românul trebuie să învețe să bea mai bine”

In: Guvern, Stirile zilei

Partea plină a paharului: după doi ani de scădere, piața berii s-a stabilizat și dă semne de revenire. Partea goală: criza economică a încurajat consumul de bere de calitate slabă, la PET. Perspectiva: berea premium va crește în cotă de piață, conform capital.ro

Un român consumă, în medie, 80 de litri de bere pe an, în timp ce consumul pe cap de locuitor în Germania este de 105 litri, iar în Marea Britanie, de 100 de litri. „Probabil, în cinci ani, consumul va urca la 90 de litri pe cap de locuitor“, estimează Grant McKenzie, vicepreședinte marketing Ursus Breweries.


Deși rezultatele ne plasează peste media europeană (75 de litri pe cap de locuitor),  suntem în fruntea oricărui clasament efectuat la nivelul Uniunii Europene când vine vorba de consumul de bere la PET. De altfel, pe tot bătrânul continent, doar Rusia ne mai întrece. „Ca volum, piața s-a stabilizat în 2011, însă există un fenomen care apare în segmentul nostru: oamenii se orientează către bere de slabă calitate. Nu am reușit să-i conving pe români să bea mai bine“, explică pentru Capital McKenzie, menționând că cele mai bune beri din punctul de vedere al raportului calitate-preț sunt Ursus și Timișoreana. „Cea mai mare amenințare pentru industra berii în următorii ani este consumul de bere de calitate slabă. Românii trebuie să înțeleagă că există un motiv pentru faptul că o bere este ieftină. Nu zic că e teribilă, ci doar că există un motiv pentru care este ieftină“, adaugă el.

Explicația pentru obiceiul consumatorului vine tot de la managerul Ursus Breweries, care menționează că veniturile românilor s-au diminuat drastic după anul 2008, iar oamenii sunt mai precauți cu felul în care își cheltuie banii. Și totuși, care este prețul corect al unei beri? „Dacă mergi într-un bar din Londra, plătești patru-cinci lire pentru o bere. Nu putem cere aceiași bani în România. Dacă ai noroc, poți cere o liră“, explică managerul. În aceste condiții, berea comercializată la sticlă de plastic de câțiva litri ajuns să dețină mai bine de jumătate din piață. „Bucegi la 2,5 litri PET este cea mai ieftină bere din Uniunea Europeană, 6,5 lei. Doar în sezonul de vară, această bere reprezintă 30% din totalul vânzărilor noastre“, explică Andrew Quayle, CFO al Heineken România.

Piața berii, încotro?

Aproximativ 98% din piața locală aparține berei blonde. Însă „românii sunt foarte curioși și călătoresc mult, văd și testează diferite feluri de bere“, după cum spune Grant McKenzie, prin urmare logica ne face să credem că, în următorul deceniu, alte tipuri de bere (neagră, arămie) vor ajunge la aproximativ 10% din piață. „Segmentul premium are potențial de creștere. Vom vedea o creștere și pe segmentul berilor speciale și al celor cu arome. Noi suntem prezenți pe acest segment cu Redds’s, segmentul are 1% cotă de piață, dar cred că în doi ani va fi foarte multă activitate aici“, declară managerul Ursus.
Un alt segment pe care acesta prevede o creștere este cel al berii fără alcool, care acum reprezintă aproximativ 2,5% din piață.

„Este o alternativă bună pentru apă. Segmentul s-ar putea dubla în următorii ani“, completează McKenzie, menționând că în Spania berea fără alcool are o cotă de piață de 10%, iar în Germania, una și mai mare.  Segmentul va crește datorită revenirii pieței, iar românii vor fi mai tentați să consume această bere în oraș, în baruri și restaurante. „Aproximativ 27% din totalul de bere vândută în România se duce către HoReCa, în prezent. Procentajul era mai mare înainte de criză, dar oamenii au devenit mai precauți. Mulți au preferat să cumpere de la supermarket decât de la chioşcul de pe plajă“, explică McKenzie tendința din ultimii ani a românilor de a-și procura berea de la retaileri.
Potențialul acestor segmente a fost speculat și de competitorul Ursus, Heineken, care din 2011 a început importul a șapte branduri importante. „Ele nu vor avea volume semnificative, dar vor aduce valoare portofoliului nostru”, a spus Andrew Quayle.

Beţia cifrelor

ÎMPĂRŢIRE

Bem prea puțină bere la draft. Deși toți producătorii de bere au pre­gătit produse pentru consumul la draft, în România, acest tip de produs se află pe ultimul loc în topul preferințelor. Segmentul are însă șanse mari de creștere în următorii ani.

ORIENTARE

Dacă-i trend, să-l urmăm. Prezentă pe piața locală cu produse îmbuteliate la sticlă și cutie, Staropramen a decis să intre pe segmentul PET, din luna februarie comercializând bere la 1l. În Cehia, segmentul de PET reprezintă aproximativ 5% din piață, în timp ce în vestul Europei astfel de produse sunt aproape inexistente.

17 mil. de hectolitri de bere s-au vândut anul trecut în România, în creștere față de 2010 și 2009, însă cu trei milioane de hectolitri mai puțin ca în 2008, anul de vârf al industriei berii. Estimările arată că aceste vânzări vor fi egalate în cinci ani.

Loading...













By: Elena Tudor
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Name Email Website Comment

REVINO IN TOP

Share Page

Close