Veste TRISTA pentru BANCHERI. Reguli mai stricte la acordarea de BONUSURI

In: Bani, Stirile zilei

Comisia Europeana a aprobat joi un proiect de inasprire a regulilor referitoare la plata bonusurilor bancherilor, astfel incat acestia sa suporte consecintele, in cazul scaderii performantelor institutiilor financiare. Propunerile stipuleaza ca obligatiunile incluse in bonusurile acordate bancherilor sa fie convertite in actiuni ordinare ale bancii sau valoarea acestor obligatiuni sa fie revizuita in scadere, daca banca are dificultati, relateaza Bloomberg.

„Conditiile au rolul sa asigure ca aceste obligatiuni reflecta situatia financiara a bancii”, se arata intr-un comunicat al Comisiei Europene.

Potrivit propunerilor CE, bancile din UE trebuie sa plateasca jumatate din bonusuri sub alta forma decat in numerar, pentru a le conditiona de performantele pe termen lung ale bancilor.

O alta regula este ca bonusurile sa nu depaseasca dublul salariului fix.

Alte masuri includ reguli de calculare a riscurilor implicate de fluctuatiile pietei, in pretul contractelor derivate, si recomandari privind legatura intre capital si tratamentul in contabilitate a obligatiunilor garantate.

„Crearea unui set unic de reglementari in sectorul bancar este o sarcina vasta, care asigura reguli corecte si conditii egale pentru banci, indiferent unde sunt prezente”, a declarat Michel Barnier, comisarul pentru Servicii Financiare.

Parlamentul European si guvernele celor 28 de state membre au la dispozitie o luna pentru a face obiectii la propunerile Comisie. In cazul prezentarii de obiectii, procesul de analiza se va prelungi cu doua luni.

Masurile, anuntate dupa recomandarile publicate luna trecuta de Autoritatea Bancara Europeana, vor intra in vigoare in termen de 20 de zile dupa ce vor fi publicate in Jurnalul Oficial al UE.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Name Email Website Comment

REVINO IN TOP

Share Page

Close