Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu, retinut de DNA! A primit un milion de euro de la fostul mogul SOV pentru numirea guvernatorului Deltei

In: Injustitia

Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu este acuzat de procurorii DNA ca, in perioada iulie – noiembrie 2008, in calitate de presedinte al Camerei Deputatilor, a solicitat si primit de la un om de afaceri suma de 1 milion de euro si sprijin electoral in schimbul numirii unei persoane pe postul de guvernator al Deltei Dunarii, banii fiind remisi la sediul unui partid politic.

Bogdan Olteanu a fost retinut pentru trafic de influenta si va fi prezentat vineri inaltei Curti de Casatie si Justitie cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile.


„In perioada iulie — noiembrie 2008, inculpatul Olteanu Bogdan, in calitate de presedinte al Camerei Deputatilor, a solicitat si primit de la un om de afaceri ( n.r. — Sorin Ovidiu Vintu) suma de 1.000.000 de euro si sprijin electoral, constand in servicii de marketing si consultanta, in schimbul efectuarii de demersuri pe langa membrii Guvernului Romaniei pentru determinarea numirii unei persoane pe postul de guvernator al Deltei Dunarii (n.r. — Liviu Mihaiu). Banii au fost remisi de catre omul de afaceri, printr-un intermediar, la sediul unui partid politic”, sustin procurorii.

Sursa citata subliniaza ca, ulterior, ca urmare a diligentelor depuse de Bogdan Olteanu, persoana respectiva a fost numita la data de 18 septembrie 2008 in functia de guvernator al Deltei Dunarii.

DNA precizeaza ca in cauza se desfasoara acte de urmarire penala si fata de alte persoane.

Atributiile viceguvernatorului Bogdan Olteanu vor fi preluate de ceilalti membri ai conducerii executive, a anuntat, vineri, intr-un comunicat de presa, Banca Nationala a Romaniei.













By: Ovidiu Cercel Tags: , , ,
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Name Email Website Comment

REVINO IN TOP

Share Page

Close